Cine este Camelia Gavrilă, propunerea lui Dăncilă la conducerea ministerului Educației

Cine este Camelia Gavrilă, propunerea lui Dăncilă la conducerea ministerului Educației
Publicat: 11/09/2019, 16:43

Camelia Gavrilă, în vârstă de 58 de ani, este în prezent deputat în Camera Deputatilor, ales în circumscripția electorală nr. 24 Iași, și deține și funcția de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport.

Ea a condus Inspectoratul Școlar Județean Iași în trei mandate, respectiv 2012 – 2017, 2005-2009 și 1997 – 2001.

Între aprilie 2009 – mai 2012, a fost director al Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași, acolo unde de altfel activează din 1988, potrivit CV-ului, și acum, ca profesor titular de limba și literatura română.

Între 1984 – 1988, a deținut funcția de profesor de limba și literatura română / limba engleză la Liceul „A. T. Laurian” din Botoșani.

Camelia Gavrilă a fost și consilier local la Iași, în mandatele 2000-2004 ,2004-2008, 2008-2012, 2012 – 2016, 2016-2020, dar și viceprimar al Municipiului Iași în 2008.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Exclusiv: Florin Spătaru întâlnire de taină în Capitală. Ce face fostul ministru al economiei când...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
×